Atât de popularizată în ultima perioadă, în țară și în străinătate, operația de implant de păr le pare chiar și pacienților noștri una extrem de facilă, pe alocuri neimportantă.
Am vrea totuși să face distincția între “facilă” și ”neimportantă”, pentru că este, de fapt, diferența dintre un implant reușit și unul complet eșuat. Informația este arma dvs.

De ce e mai ieftin în străinătate? Riscurile reale ale unui transplant de păr.

Această întrebare o primim zilnic. Inevitabil, discuțiile cu unii pacienți sau chiar în interacțiunile de pe conturile noastre de social media, suntem puși în situația de a ne justifica prețul.

În clinica noastră aveți garanția prin contract că procedura vă este efectuată de un MEDIC specialist, nu de un tehnician sau o asistentă. Medicul specialist este cel care vă decide reușita transplantului. În plus, fiind în țară, puteți controla acest aspect. Apelul la autorități care să vă apere dreptul de consumator este la îndemână. Nu la fel de ușor este atunci când încercați să contestați nereușita unei intervenții într-o țară străină.

O zonă donatoare distrusă. Cum reparăm?

În clinica noastră, am reușit să redăm podoabe capilare cu aspect natural unor sute de pacienți.
Unii dintre ei au venit în situații critice după intervențiile din străinătate, cu zone donatoare distruse de grefele recoltate electric.
Cu până la 50% este mai mare incizia făcută prin recoltarea electrică, detalii pe care unii pacienți nu le iau în seamă, la început de intervenție. Efectele dramatice vin după ce părul nu începe să crească, iar posibilitatea de reparare a unei intervenții eșuate este mult scăzută. Nu mai avem de unde să recoltăm foliculi, drept urmare nu mai putem efectua transplantul și atenuarea unui rezultat inițial dezastruos.

De la intervenție, direct acasă la dvs.

Un alt avantaj al efectuării unui transplant în țara dvs. Este confortul. Cei dragi vă sunt aproape și vă pot lua acasă imediat după intervenție. Personalul nostru comunică oricând cu dvs.
În plus, la cel mai mic semnal de îngrijorare după intervenție, vă așteptăm la clinică să vedem despre ce e vorba.